Desi inclinam sa ne gandim la emotie doar intr-un context negativ, trebuie sa stiti ca cele mai importante efecte ale socializarii asupra personalitatii unei persoane provin din interactiunea indivizilor la nivel emotional, printr-un proces prin care fiecare individ devine psihologic accesibil celuilalt.

In ceea ce priveste copilul, la inceput, familia este considerata drept cea mai importanta, apoi in copilarie si adolescenta devin importante grupurile de prieteni si scoala, iar pentru adulti grupul de la locul de munca si noua familie intemeiata. In majoritatea situatiilor mamele sunt cele care il introduc pe copil in societate, iar pentru dezvoltarea personalitatii sale cel mai important este chiar modul de a se comporta al mamei.

Studiile arata ca o atmosfera negativa de acasa poate afecta in mare masura un copil, de aceea dezvoltarea personalitatii unui copil depinde foarte mult de interactiunile sociale la care este supus si de efectele pe care le are aceasta din urma asupra lui. Succesul sau esecul in cadrul programelor scolare vor avea si ele la randul lor un impact asupra personalitatii in curs de formare a copilului, tocmai datorita timpului petrecut cu rost la scoala. Iar daca valorile pe care le gaseste la scoala nu sunt apropiate de cele formate in sanul familiei, atunci vor aparea conflicte prin care fie auto-apreciere sau incredere in sine se vor consolida, fie vor inceta sa mai existe ca sentimente pentru copilul respectiv.

Factori care influenteaza socializarea cu alti copii

Termenul “social” se refera la o relatie sau interactiune intre doua sau mai mult persoane care raspund si se influenteaza reciproc. Socializarea este un proces important in dezvoltare copilului deoarece acesta devine membru functional al unui grup si preia valorile, comportamentele si convingerile celorlalti membri. Desi acest proces incepe de la nastere, perioada copilariei este una cruciala si modul in care el este disciplinat/cum raspunde fata de disciplina si cum isi dezvolta comportamentul independent sunt conectate la procesul in care apare socializarea.

Ce anume poate influenta modul de socializare cu alti copii

– Influentele familiale si parentale. Familiile sunt diferite si rolul fiecarei familii este in schimbare (presupunand diverse asteptari cu privire la rolurile asumate, tipare de interactiune, istoric al evolutiei si relatie cu alte sisteme). Familia poate fi catalogata drept: familia nucleara (mama, tata si progenituri care convietuiesc impreuna, familia extinsa (cand doua sau mai multe familii locuiesc impreuna aparand si bunicii, unchii/matusile in grup), familia monoparentala (cand este vorba de un singur parinte, reprezentand un procent in continua crestere).

– Dimensiunile comportamentului parental. Cercetatorii au descoperit faptul ca acceptarea-respingerea si controlul-autonomia reprezinta factori esentiali care determina atitudinea unei familii fata de socializarea copilului. Structura familiei si carcateristicile personalitatii parintilor au un impact major in socializare. In acest sens, daca suntem extrem de severi, copiii pot fi impiedicati sa-si manifeste personalitatea pe deplin, pe cand daca le oferim prea multa independenta putem sa incurajam (involuntar) manifestari inadecvate.
– Efectele pedepsei si disciplinei. Metodele de disciplinare includ pentru multi parinti: palmuiri, tipete, umilinta sau crearea sentimentului de inferioritate sau a unei aparente lipsa de afectiune (fata de copil). O abordare adecvata a pedepselor (in raport cu gravitatea lor) si mai ales constanta ajuta copiii sa-si formeze un simt al increderii si al controlului asupra propriei vieti si, chiar daca parintii nu realizeaza acest lucru, reprezinta aspecte extrem de importante in procesul de socializare.

Problema principala care poate aparea in cazul socializarii este reprezentata de respingere care este resimtita amplificat de copii si prin urmare ajung sa se retraga si sa se izoleze. Pentru a o putea evita, iata ce faze evolutive in socializare trebuie sa urmareasca parintii.

Faze evolutive in socializarea cu alti copii

-Prima faza a dezvoltarii sociale este reprezentata de joaca de unul singur, mormaind, vorbind cu sine si ocazional impartind o “comoara” cu unul din parinti. In cazul in care vreun alt copil intervine, mai mult ca sigur va fi blocat, impins in afara jocului. Apoi urmeaza perioada in care cel mic e capabil sa se joace cu alti copii si apare ideea de a imparti, de a astepta randul sau de a fi “primul”/”ultimul”. Aceasta etapa este dificila deoarece copiii se pot supara pe camarazii de joaca aruncandu-le vorbe de ocara pentru ca apoi sa continue prietenia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In cele din urma, grupul se extinde la trei-patru copii pana cand copilul intra la gradinita si se bucura de compania grupului si de noile experiente pe care le implica asocierea cu acesta.

-un alt aspect important este reprezentat de programarea socializarii, astfel mamele (in general) incearca sa identifice copiii din imprejurimi care pot servi drept tovarasi de joaca (fara a avea importanta sexul copilului, deoarece la varste mici nu are relevanta). Puteti fie sa invitati copii in vizita organizand mici petreceri tematice sau activitati care sa le faca placere, fie puteti accepta invitatii in vizita. Este de preferat ca prima intrevedere sa se incheie intr-o nota vesela (pentru a incuraja repetitia), prin urmare este indicat sa supravegheati interactiunea de la distanta pentru a preveni eventualele dispute. In cazul in care copilul merge in vizita la un prieten/vecin, este bine sa il urmariti pentru a va asigura ca ajunge la destinatie in siguranta (chiar daca este vorba de o distanta scurta), evident daca are varsta necesara pentru a putea merge pe strada neinsotit.

– o alta faza importanta este reprezentata de perpetuarea unui limbaj nepotrivit (dobandit in urma interactiunii cu alti copii). In acest caz trebuie sa interveniti rapid si eficient, fara a tergiversa, deoarece un astfel de comportament se poate permanentiza. Trebuie sa actionati in mod identic cand este vorba despre impins, lovit sau “farse” nepotrivite efectuate de copilul vostru altuia. Retineti insa ca exista situatii in care actiunile au avut un scop defensiv si puteti interveni prin limitarea interactiunii cu copilul/copiii respectiv la maxim.

– nu in ultimul rand, este vorba despre perioada integrarii scolare in care puteti colabora cu invatatorul/profesorul. In cest sens, cadrul didactic poate stimula o socializare benefica (intre colegi cu interese/pasiuni/obiceiuri similare) sau ii poate ajuta pe cei care prezinta probleme de adaptare. Copiii cu dificultati in invatare pot manifesta dificultati in exprimare sau chiar de integrare sociala.

Prima luna – bebelusul este o creatura sociala, adorand sa fie atins, tinut in brate, sa i se vorbesasca si zambeasca. La inceput va experimenta in functie de expresiile voastre faciale, deci puteti incerca tot felul de strambaturi (pe care va incerca sa le imite sau le va gasi amuzante). Asculta tot ce i se spune si invata din sunete, dar este important un contact vizual permanent. Va trece foarte rapid de la plans la gangureli.

3 luni – multe ore le petrece privind la lucrurile din jur. Se poate observa chiar o tentativa de prim zambet, urmata de o interactiune cu parintii cand stie ca primeste zambete inapoi.

4 luni – copilul devine tot mai deschis fata de noi persoane, intampinandu-le cu chicoteli, dar nimeni nu este la fel de aproapiat ca parintii (carora le ofera entuziasmul sau). Veti observa aparitia gangurelilor si este bine sa le incurajati, raspunzandu-i chiar daca sunteti ocupati in acel moment.

7 luni – invata sa-si stapaneasca aptitudinile, deci nu e preocupat de alti copii. Cand doi copii sunt pusi alaturi pentru a se juca la aceasta varsta, prefera de obicei jocul de unii singuri. Odata ce invata sa mearga va fi atras si de alti copii (din cand in cand) carora le va zambi si ii va imita. Inca prefera familia si va incepe sa dezvolte anxietatea de separare.

12 luni – poate parea antisocial (cand plecati de langa el sau cand este in bratele unei alte persoane), preferandu-va prin excluderea celor din jur si poate fi extrem de deranjat cand nu sunteti in preajma (doar prezenta voastra il poate calma).

13-23 luni – devine interesat de lume si de cum se raporteaza aceasta la persoana sa. Pe masura ce invata sa vorbeasca si sa comunice cu ceilalti, va invata si sa-si faca prieteni, apreciind compania altor copii de varsta sa. Totusi, intre 1-2 ani isi va apara cu strasnicie jucariile si va incepe sa-si imite prietenii si sa petreaca timp urmarindu-i. Va incepe sa isi doreasca independenta – refuzand sa va tina de mana.

24- 36 luni – va deveni extrem de centrat pe sine, nefiind interesat de empatizare si presupunand ca toate lumea simte la fel ca el. Nu va ingrijorati deoarece cu ajutorul vostru va invata sa imparta si sa-si astepte randul si chiar poate crea legaturi speciale de prietenie.

Sfaturi legate de socializarea cu alti copii

– nu exista un numar maxim sau minim de prieteni si tipul sau de comportament va determina daca va avea unul sau mai multi
–incurajati copiii sa participe in jocuri de grup, fie creandu-le voi, fie alaturandu-va unuia pentru a oferi oportunitatea de a interactiona
– nu uitati de temperamentul copilului. Chiar daca copiii activi se pare ca se adapteaza mai usor situatiilor noi si au mai multi prieteni, cei mai timizi tind sa dezvolte prietenii mai profunde.
– daca copilul are probleme in a-si face prieteni, apelati la invatator/educator pentu a-l asocia cu cineva cu personalitate asemenatoare.
– nu-i fortati niciodata sa-si faca un anumit prieten, deoarece acest lucru trebuie sa vina de la sine (iar copiii sunt extrem de empatici si pot ajunge la o reactie de respingere).

Cand sa va ingrijorati: daca copilul nu este interesat decat de voi indiferent cat efort investiti, daca este foarte agresiv cu alti copii si actioneaza in mod violent si, nu in ultimul rand, daca pare absent si dezinterest de totul din jurul sau. Socializarea din copilarie determina modul in care adultul relationeaza, prin urmare aceasta perioada este extrem de importanta.

Autismul poate prezenta multe provocări în viața de zi cu zi a unui copil. În special, poate avea un impact asupra modului în care interacționează un copil autist cu sistemul de predare, cu colegii săi, cu profesorii săi în sala de clasă și în școală. Poziția ta de profesor îți oferă ocazia perfectă de a-i ajuta să depășească aceste bariere și să profite la maximum de educația pe care sistemul o oferă.

Sfaturile pe care ți le oferim sunt puncte de plecare utile dacă ești nou în sprijinirea copiilor autiști sau adăugiri utile la cunoștințele tale existente, dacă ai mai lucrat cu ei. Acestea îți vor permite să devii mai încrezător în sprijinirea copiilor autiști în sala de clasă, ajutându-i să-și atingă potențialul maxim.

Cum afectează autismul învățarea în școală?

O majoritate a copiilor cu tulburări ale spectrului autist din Europa frecventează școlile primare de masă. Problema este că multe școli de stat nu sunt echipate pentru a oferi sprijinul de care au nevoie copiii autiști. De fapt, potrivit National Autism Society și Ambitious About Autism, majoritatea profesorilor nu simt că au primit o pregătire adecvată pentru a preda copiiilor autiști.

Un mediu de clasă neprietenos pentru autism poate dezavantaja enorm copiii autiști. În special, le poate provoca dificultăți în învățare și în gestionarea vieții de zi cu zi. În plus, aceste probleme pot avea un impact durabil asupra lor.

Acesta este motivul pentru care, în calitate de profesor, este crucial să fii conștient de implicațiile educaționale ale autismului și cum să adopți metode eficiente de predare pentru copii autiști. Integrând stiluri adecvate de învățare a autismului și ameliorând orice disconfort în clasă, le vei permite copiilor autiști să participe la o învățare mai confortabilă și să devină mai pregătiți pentru viitorul lor.

Autismul în sala clasă: sfaturi și strategii

Să ai un copil autist în clasă poate fi o provocare, dar și incredibil de satisfăcător dacă știi cum să oferi sprijinul potrivit. Indiferent dacă îi ajuți să-și mențină rutina, să facă față suprasolicitării senzoriale sau să învețe într-un mod care rezonează cu ei, toate intervențiile tale le vor aduce beneficii semnificative și de durată.

7 sfaturi de top pentru sprijinirea copiilor autiști în sala de clasă:

1. Stabilește o rutină cu ei.

Lumea este adesea un loc confuzant și care provoacă anxietate pentru copiii autiști. Acesta este motivul pentru care sunt reconfortați de o rutină previzibilă și stabilă. Din fericire, natura structurată a școlii este perfectă pentru acest lucru, dar trebuie să găsești o modalitate de a le clarifica rutina zilnică.

Crearea unui orar vizual este o metodă eficientă și larg utilizată pentru a face acest lucru. Acesta implică plasarea de imagini și cuvinte simple pe un orar, în ordine cronologică, pentru a descrie activitățile și procesele din ziua copilului. Acest ajutor vizual îi oferă copilului un sentiment de siguranță, acționând în același timp ca un memento să sunt oameni în jur care îl susțin și la care poate apela pentru ajutor.

2. Ia în considerare mediul de învățare.

Mulți copii autiști experimentează ceea ce este cunoscut sub numele de sensibilitate sau desincronizare senzorială. Acest lucru îi poate determina să aibă reacții intense pozitive sau negative la stimularea senzorială. Deci, un pas util și simplu pe care îl poți face este de a face ca mediul din clasă să fie mai puțin copleșitor pentru ei.

Deoarece fiecare copil autist este diferit, va trebui să înveți care sunt sensibilitățile individuale ale fiecăruia. Observă cum reacționează la anumite sunete sau la atingerea anumitor țesături și vezi dacă părinții sau îngrijitorii lor pot oferi idei despre ce sensibilități are copilul. Apoi, fă tot ce poți pentru a elimina sau a reduce orice stimul din mediu care le provoacă anxietate.

De exemplu, dacă copilul devine extrem de supărat de sunetul clopoțelului școlii, i-ai putea permite să pună dopuri în urechi sau căști fonoabsorbante cu cinci minute înainte să se termine ora. Asigură-te că programezi această tranziție în rutina sa.

3. Gestionează modificările și tranzițiile.

Deoarece rutina unui copil autist este crucială pentru confortul său, schimbările și tranzițiile pot fi incredibil de copleșitoare pentru el. Schimbările sunt adesea inevitabile și chiar necesare în școală, dar vestea bună este că poți atenua anxietatea pe care o induc schimbările pregătind copilul autist în prealabil.

De exemplu, dacă intenționezi să schimbi programul într-o săptămână, pune aceste schimbări pe programul vizual cu câteva zile înainte. Arătă-i și dă-i imagini cu schimbările pentru a le privi până în ziua schimbării. Atașarea unor astfel de predictibilități unei sarcini neașteptate îl poate ajuta să se simtă mai puțin descurajat și îi oferă timp să se adapteze mental.

4. Vorbește și comunică foarte clar.

Deși variază de la o persoană la alta, autismul poate afecta capacitatea unui copil de a comunica și interpreta sensuri ascunse și subînțelesuri. Acesta este motivul pentru care trebuie să iei în considerare cu atenție toate cuvintele pe care le folosești și modul în care îți structurezi propozițiile. Evită să le complici cu metafore și întrebări retorice. Păstrează-le simple și extrem de directe.

De exemplu, dacă trebuie să-i ceri unui copil autist să facă ordine, poți fi tentat să spui: „Ionel, poți începe să-ți împachetezi creioanele și să le aranjezi în penar, te rog?” Foarte probabil Ionel va răspunde astfel ”DA, pot” și dacă vă vede că vă iritați este extrem de probabil să devină foarte neliniștit și confuz. Sau dacă întrebi ”Ionel, vrei să-ți împachetezi creioanele și să le aranjezi în penar, te rog?” răspunsul poate fi în funcție de starea sa ”Da, vreau” sau ”nu, nu vreau”, dar în ambele cazuri nu va aranja creioanele. O instrucțiune mult mai clară pentru el ar fi: „Ionel, lasă creioanele aranjate în penar”.

5. Integrează interesele lor.

Unul dintre multele lucruri care îi fac pe copiii autiști unici este modul în care pot forma interese foarte concentrate. Indiferent dacă este vorba de trenuri, dinozauri, electronice, unicorni sau o anumită perioadă din istorie, aceste interese pot fi folosite ca poartă către învățare. Tot ce trebuie este o oarecare creativitate și angajament în crearea lecției și în planificarea temelor.

De exemplu, dacă știi că interesul copilului sunt unicornii, integrează cuvinte și imagini legate de ei în probleme de matematică și exerciții de ortografie. Dacă faci acest lucru, poți face o mare diferență în ceea ce privește cât de implicat este copilul autist în aceste activități de învățare.

Oricum, orice faci, nu contrazice niciodată un copil autist pe interesele sale speciale, va avea în 99.99% din cazuri dreptate în informațiile oferite și în logica abordată, oricât de complexe sau de fantastice ar părea.

6. Lucrează cu părinții / îngrijitorii lor.

Părinții, bunicii, îngrijitorii lor sunt adevărații experți în particularitățile copiilor lor autiști. Pentru a sprijini pe deplin copilul la școală și în afara acesteia, ar trebui să te coordonezi cu părinții și să le împărtășești acțiunile tale de acomodare a copilului lor. Împreună puteți sugera intervenții care au funcționat acasă sau invers în școală pentru a le integra acasă în rutina lor.

Construirea unei relații nu numai că va aduce beneficii copilului autist, ci va ajuta și părinții, îngrijitorii să se simtă în largul lor cu privire la educația copilului, să se simtă mai puțin singuri în educarea copilului lor. Angajamentul tău de a lucra cu ei le va construi încrederea în capacitatea școlii de a le susține copilul.

7. Construiește-ți rezistență.

Chiar și atunci când crezi că faci totul bine, predarea unui copil autist poate fi deseori anevoioasă. Copilul și părinții săi se bazează pe tine pentru a face totul posibil, așa că este important să ai resurse de calm pentru zilele grele și să vorbești cu consilierul școlar să faci puțină terapie proprie cu acesta pentru a te detensiona.

Adesea, acest lucru vine cu experiența și cu o mentalitate pozitivă, așa că depinde de tine să investești timpul în întărirea răbdării și în a te detensiona. Iată câteva lucruri simple pe care să le repeti zilnic, mai ales când lucrurile devin dificile.

• Construirea unei relații cu copiii autiști nu se întâmplă peste noapte.
• Este nevoie de timp, dăruire și răbdare.
• Fiecare greșeală pe care o faci este un feedback valoros pentru a afla ce nu funcționează.
• Nu vei obține întotdeauna lucrurile imediat și, în cele din urmă, copiii autiști sunt încă copii, care pot fi complicați chiar și în cele mai bune momente.
• Mai presus de toate, copiii autiști nu sunt dificili intenționat.
• Ei fac tot ce pot mai bine cu viziunea lor asupra lumii și cu sprijinul pe care îl au la dispoziție.

Fii un profesor care oferă asistență și integrare unui copil autiști în sala de clasă

Deci, în acele zile în care ai un copil autist care întrerupe cursul și îți vine să sari în sus, amintește-ți că probabil acționează dintr-un motiv. De obicei se datorează unei nevoi care nu este îndeplinită. Odată ce afli care sunt nevoile lor, este posibil să descoperi că lucrurile devin mult mai ușoare. Acel sentiment de realizare pe care îl obții prin susținerea lor va depăși într-o zi orice stres l-ai simțit în trecut.

Susținerea unui copil autist în clasă nu este ușoară, dar este una valoroasă și incredibil de satisfăcătoare. Ajutarea copiilor autiști să se implice pe deplin în învățare nu numai că face experiența lor educațională mai pozitivă și mai benefică, ci și deschide calea lor către un viitor în care își pot atinge întregul potențial cu încredere în cei din jur

Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al individului.

Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise la care, cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Din prima categorie fac parte :

Ø      copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii ;

Ø      copiii cu deficiente mintale ;

Ø      copiii cu tulburari afective (emotionale) ;

Ø      copiii cu handicap asociat.

Identificarea cerintelor educative speciale

Terminologia educatiei speciale, ca si cea a domeniului mai larg al problematicii deficientei, constituie un camp semantic complex si in evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza va reflecta conceptia despre aceasta:

Aspectul medical – Deficienta este un termen care semnifica absenta, pierderea sau alterare unei structuri, ori a unei functii )anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente afective. Deficienta afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de adaptare si integrare in mediul scolar, la locul de munca sau in comunitatea din care face parte persoana in cauza.

Aspectul functional – Incapacitatea (disfunctia/disabilitatea) o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, mintale, senzoriale, consecinta a unei deficiente, care impiedica efectuarea normala a unor activitati. Este perturbarea capacitatii de indeplinire nomala a unei activitati sau a unui comportament.

Aspectul social – disabilitatea este un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social.

Dificultati intalinte de persoanele cu deficienta:

1. a)dificultati de ordin general:

Ø      de deplasare si de miscare (deficiente fizice);

Ø      de exprimare – comunicare (deficiente senzoriale si de limbaj);

Ø      de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale (deficienta mentala);

Ø      dificultati de intretinere (venituri mici, lipsa de resurse)

1. b)dificultati de ordin profesional:

Ø      instruirea si pregatirea profesionala a persoanlor cu diferite forme si grade de deficienta;

Ø      dificultati de plasare la locuri de munca corespunzatoare;

c).dificultati de ordin psihologic si social:

Ø      bariere psihologice care apar intre persoanele cu si fara disabilitati ca urmare a dificultatilor de adaptare si a prejudecatilor celorlalti

Interventia specifica este un proces care da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si/sau sociale, corespunzatoare, furnizand totodata instrumente cu ajutorul carora persoanele isi pot organiza viata in directia obtinerii unui grad mai mare de autonomie.

Sintagma „cerinte educative speciale” este in opinia lui T. Vrasmas „o formula aparent ambigua”, ea reprezentand mai mult „o maniera terminologica mai relevant in plan psihopedagogic”, pentru ca este destinata fixarii demersului educationl, precum si a analizei cauzelor esecului scolar. Aceasta pentru ca starea de defcienta se poate manifesta, insa, si in absenta unei deficiente reale, atunci cand este provocata de unele capacitati sau dereglari, mai mult sau mai putin temporare, mai ales in prezenta unor conditii defavorabile de mediu social asa cum ar fi :

Ø      familii dezorganizate si lipsite de potential educogen;

Ø      institutii de educatie si ocrotire cu caracter inchis si o slaba organizare, care izoleaza copiii;

Ø      situatie materiala precara care obstructioneaza motivatia pentru scoala a copiilor

Din aceste motive sintagma „cerinte educative speciale” cuprinde o serie de copii care intampina greutati la invatatura, tulburari de conduita scolara, dificultati de adaptare. Tot in aceasta categorie sunt inclusi cei care intampina dificultati obisnuite la un obiect de invatare, dar mai ales cei care devin stigmatizati datorita indisciplinei in ore. Nu este nici o indoiala ca toti acesti copii trebuie ajutati, insa modalitatea prin care se face aceasta suporta diferentieri : abordare diferentiala, abordare individualizata (sau personalizarea abordarii).

Identificarea si evaluarea corecta a copiilor cu cerinte educative speiale este piatra de hotar care poate determina evolutia in timp a dezvoltarii armonioase a personalitatii copiilor si ea trebuie facuta numai de serviciile specializate pentru o corecta orientare scolara si o recomandare calificata asupra interventiilor de care ar putea beneficia copilul pentru realizarea deziteratului „egalizarea sanselor tuturor copiilor”. Identificarea cerintelor educative speciale si interventia de sprijin, au ca scop final evitarea insucceselor scolare care pot avea influente nefaste in dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Eficienta procesului de invatamant presupune raportarea randamentului (a performantelor scolare) la solicitarile obiective. Succesul sau insuccesul scolar presupune raportarea concomitenta atat la exigentele externe, cat si la posibilitatile interne ale elevului. Nuantarea este impusa de diferentele care exista intre elevi in ceea ce priveste posibilitatile lor interne de a raspunde la solicitarile externe. Succesul sau insuccesul imbraca forme concrete de manifestare, diferite de la o situatie la alta, diferite de la un elev la altul.

Insuccesul scolar poate fi de doua categorii :

Ø      insuccesul generalizat – in cazul elevilor care intampina dificultati de adaptare la viata scolara si care nu fac fata baremurilor minime la majoritatea obiectivelor;

Ø      insuccesul particular – in cazul elevilor care intampina greutati la unele obiective de invatamant sau pentru o anumita perioada de timp.

Insuccesul scolar exprima o discordanta intre cerintele instructiv – educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind „rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia”

Sfera insuccesului scolar s-a extins prin cuprinderea unor fenomene ca :

inadaptarea scolara – dificultati de integrare si acomodare cu viata scolara;

mediocritatea – elevii cu note mici si nivel de aspiratie si motivatie scazute, desi au aptitudini medii si chiar supramedii;

subrealizarea scolara – se refera la elevii cu aptitudini inalte si exceptionale care nu ating performantele de care ar fi capabili datorita unor multitudini de variabile;

abandonul scolar – parasirea scolii si renuntarea la studiu deliberat sau fortati de anumite imprejurari.

Un insucces scolar permanentizat determina efecte negative asupra elevului in cauza, atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine si pierdere a increderii in fortele proprii, cat si in plan social pentru ca permanentizarea insuccesului „stigmatizeaza”, induce o marginalizare a elevului in cadrul grupului scolar, ceea ce actioneaza negtiv asupra dezvoltarii personalitatii.

Din analizele facute de specialisti a rezultat faptul ca exista doua tipuri de insucces scolar:

insuccesul de tip cognitiv – care se refera la nerealizarea obiectivelor pedagogice de catre elevii in cauza, ceea ce atesta niveluri scazute de competenta oglindite in note mici, situatii de corigenta, rezultate foarte slabe la invatatura, sau chiar repetentie, adica esec scolar. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelecuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational (nivel de aspiratii scazut, absenta unor deprinderi de munca sistematica, insuficiente la nivelul operatiilor logic abstracte).

Ce trebuie să facă un profesor când i se oferă un elev greu de gestionat sau care are

provocări de învățare? Se pare că soluția de bază pentru unele școli a fost aceea de a

recomanda elevului o „umbra” (shadow) în clasă. Deseori, acesta este denumit asistent
educational, asistent pentru nevoi special sau profesor de sprijin. Această soluție îl
mulțumește pe profesorul deja ocupat, deoarece îi ia încărcătura supimentară si se
poate ocupa de toți copiii. De asemenea, îi mulțumește si pe părinți (care își permit
costul însoțitorului), deoarece ei simt că copilul lor primește o atenție individualizată.

Echilibrul dintre asistență și independență
Scopul unui profesor de sprijin este de a crește independența și de a gestiona
comportamentele negative. Dar ceea ce vedem de obicei este invers. Adesea, umbra
clasei va sta lângă elev (de parcă asta nu distrage atenția?!?!) și „ajută” elevul prin
munca care i s-a dat. Elevul se gândește: „Uau, dacă o țin pe această persoană în
preajmă, nu trebuie să fac nicio treabă singură!” – Copil inteligent! Se pare că, cu cât
studentul devine mai incapabil, cu atât umbra oferă mai multă incitație și se obține mai
puțină independență.
Celălalt obiectiv principal este gestionarea comportamentelor, dar dacă inaoțirorul nu
este antrenat corespunzător (din păcate, este adesea cazul), consecințele duc adesea
la întărirea comportamentului negativ. Recent, am fost într-o sală de clasă în care elevul
se chinuia să treacă de la o activitate preferată la o activitate de lucru și a început
etapele incipiente ale unei crize de furie. Pentru a-l împiedica să fie perturbator, umbra
l-a îndepărtat din cameră și l-a dus la bibliotecă pentru a se „calma” (adică, acest lucru
i-a întărit comportamentul menținut de evadare).Există momente când o umbră este
necesară, dar apoi implementarea corectă a acesteia va face toată diferența.

Care este rolul umbrelor în școală?
În loc să stea lângă un elev și să-l îndemne verbal să meargă la coadă sau „du-te să-ți
iei gustarea”, însoțitorul va fi bine pregătit cu  imagini  sau programe de imagini care duc
la bun sfârșit treaba. În loc să aștepte să apară o eroare, „umbra” poate chiar să
folosească imaginile pentru a-i îndemna pe copil ÎNAINTE de a începe activitatea și
apoi să-l trimită să îndeplinească singur sarcina. De exemplu, dacă se așteaptă ca
copilul să participe la „cerc”, umbra poate revizui regulile îm timpul „cercului” cu el în
prealabil. Asistentul poate fi în fundal, urmărind elevul în timpul cercului (NU stă lângă
elev) și apoi oferă întărire dacă prestatia este finalizată conform așteptărilor.

SFAT: Întărirea pentru respectarea regulilor poate fi un autocolant, o bifă sau o pauză
de 5 minute).

Asistentul ar trebui să-l îndemne pe profesor
Un asistent bine antrenat va acționa ca un intermediar între elev și profesor. Uneori, ca
urmare a dependenței de insoțitor, elevul nu știe cine este profesorul lui! În schimb,
însoțitorul ar trebui să-l îndemne pe elev către profesor – să-l asculte în timpul orelor de
instruire, să răspundă la întrebările lui și să anunțe când s-a terminat munca
lui. Alternativ, însoțitorul poate determina profesorul să facă lucruri precum să aleagă
copilul să răspundă la o întrebare când știe răspunsul sau să repete o instrucțiune pe
care elevul poate nu a auzit-o.

SFAT: Umbra ar trebui să-l facă pe profesor să se simtă sprijinit, să fie atent în a face
sugestii, astfel încât să nu simtă că i se spune cum să-și facă treaba.
Asistentul ar trebui să ajute copilul să-și facă prieteni

Dacă un copil are dificultăți în a-și face prieteni, “shadow”-ul poate fi de ajutor. Dacă
“Ionut” are dificultăți în a-și face prieteni, a-i spune să meargă să se apropie de alți elevi
și să-i întrebe „pot să mă joc?” poate duce la prietenia dorită. Mai mult, asistentul poate
să se împrietenească cu ceilalți elevi din clasă și să-i pună să se apropie de Jenny și să
spună lucruri precum „Vino, stai lângă mine”. Gândindu-se mereu cu doi pași înainte,
dacă este înainte de ora gustării, asistentul poate manipula situația astfel încât Ionuț să
ofere gustările, iar ceilalți elevi trebuie să-i ceară o prăjitură. Sau dacă este timpul
artelor și meseriilor și Ionuț iubește creioanele, asistentul poate da cutia de creioane
unui alt elev, astfel încât Ionut să-i ceară acel elev un creioane.
Un asistent folosit corespunzător ar trebui să fie în fundal influențând situația pentru a
crește independența și a reduce comportamentele negative. A oferi unui elev un
însoțitor în clasă este adesea o soluție temporară, care deși poate părea să ofere o
oarecare ușurare, este posibil să înrăutățească lucrurile pe termen lung. Când un
asistent este în sala de clasă, obiectivele ar trebui implementate și monitorizate cu
atenție de un profesionist cu experiență în furnizarea de sprijin comportamental (în mod
ideal, un specialist ABA).

Vorbirea în forma sa de bază este bazată pe motricitate (mișcarea limbii, gurii, a corzilor vocale),
înainte de a fi folosită ca instrument de limbaj și comunicare. Este cea mai complicată sarcină
motrică din corpul uman, deoarece pentru fiecare producție de silabă activăm direct și indirect
peste 100 de mușchi. Momentul tuturor mușchilor pentru a produce o singură silabă este de
milisecunde, prin urmare necesită o planificare motorie foarte complexă. În mod surprinzător,
copiii dobândesc vorbirea în mod spontan, fără îndrumare directă. Se întâmplă pentru că sistemul
nervos, periferic și central, o permite. Dar copiii care nu pot dobândi vorbirea spontan din cauza
deficitului de planificare motrică? Ei vor trebui să o învețe pas cu pas, sunem cu sunet, până la
realizarea întregului instrument. Va necesita acuratețe ridicată, rezistență, credință, sistem de
sprijin și profesioniști calificați pentru a ghida procesul.
Ce este apraxia verbală?
Unul dintre instrumentele importante pe care profesioniștii le pot utiliza în tratamentul apraxiei
verbale constau în principiile învățării verbale motorii, care se adresează naturii acestui fenomen.
VML utilizează tehnici manuale și principii de învățare motrică pentru a preda direct reperele de
bază ale vorbirii pentru copiii cu CAS.
.
Apraxia vorbirii în copilărie (CAS) a fost declarată tulburare motorie de vorbire de către
Asociația Americană de Patologie a vorbirii și limbajului în 2007. Cu toate acestea, până atunci,
era abordată în principal ca o tulburare fonologică și până astăzi, tratamentul CAS nu este
suficient de specific sau clar. Apraxia de vorbire la copii (CAS) este o afectiune neurologica
(pediatrica) de vorbire, in care precizia si consecvența miscarilor care stau la baza vorbirii sunt
afectate in absența unor deficiente neuromusculare.

Copiii cu CAS (Childhood Apraxia of Speech), manifesta inca de la 18 luni/ 2 ani,
simptome precum :
 intarziere in aparitia primelor cuvinte
 numar limitat de cuvinte
 numar redus de vocale si consoane

Intre 2 si 4 ani, odata cu dezvoltarea limbajului, simptomele devin mai evidente, copilul
manifestand greutate in a-si pozitiona corect buzele si limba pentru pronuntie, apar
distorsiuni ale sunetelor, copilul face trecerea cu greutate de la o silaba la alta, imitatia
verbala este deficitara si vocabularul este redus semnificativ. Copilul incearca sa
vorbeasca, dar nu poate.

Un tratament precis va integra cunoștințe din mai multe domenii: comunicare, limbaj, învățare
senzorială, comportamentală, emoțională, cognitivă și motrică. Învățarea motrică se învață de
obicei într-o academie de sport. Scopul său practic principal este de a îmbunătăți metodele de
antrenament în sport și în alte domenii precum muzică sau dans. Utilizarea cunoștințelor de
învățare motrică nu aparține lumii sportului, ci lumii mișcării oriunde există. Una dintre zonele
fascinante ale mișcării este vorbirea.

Metoda VML (Verbal Motor Learning) Metoda VML a fost dezvoltată în Israel, în limba ebraică,

prin experiențe clinice intuitive cu copiii diagnosticați cu CAS.
Acest sistem are două laturi complementare: nivelul algoritmului/latura organizată și partea
dinamică/flexibilă.
Partea organizată a VML este o latură structurată, integrativă, multidimensională care implică:
1. O evaluare multidimensională a vorbirii folosind o formă de evaluare și un protocol specific;
2. O analiză multidimensională a stării de dezvoltare a copilului folosind o formă de analiză
specifică;
3. Identificarea obiectivelor cheie pentru tratamentul vorbirii și formarea unui plan de tratament
cu o formă de plan de tratament specific
4. Utilizarea a peste o sută de tehnici manuale în tratament
5. Aplicarea principiilor învățării motorii la diferite niveluri și aspecte ale metodei.
VML folosește principiile de învățare motrică prezentate aici în multe aspecte ale tratamentului.
Partea flexibilă a sistemului permite adaptarea sistemului la nevoile specifice ale copilului:
1. Obiectivele tratamentului
2. Tehnici 3.
Tipul de terapeut
4. Locul terapiei
5. Numărul ședințelor în timpul săptămânii și durata acestora
6. Greutăți diferite pentru fiecare obiectiv bazat pe nevoi dinamice
7. Adaptarea sistemului la preferinţele culturale ale copilului.
8. Adaptarea sistemului la nevoile cognitive, linguale și de comunicare ale copilului

Metoda foloseste tehnici manuale specifice, se deruleaza avand la baza un raport de
evaluare si un plan de interventie.

Terapia VML este aplicata cu succes si in Israel, Anglia, Turcia, Polonia, Australia si

Statele Unite. De câțiva ani, metoda este apicata cu succes și la Brașov, în cadrul
Asociației Dicta, unde există terapeuți acreditați. Pentru a fixa o întâlnire, sună la +40 745 135 450.

Z-Vibe, cunoscut anterior sub numele de DnZ-Vibe, este un instrument vibratoriu utilizat pentru stimularea orală-motorie și senzorială a copiilor care urmează terapii pentru ameliorarea patologiilor vorbirii și limbajului.  El poate fi achiziționat împreună cu alte „vârfuri” sau „sonde”, necesare pentru exerciții specifice.

Ce este terapia motorie orală?

Terapia motrică orală lucrează asupra abilităților orale necesare pentru dezvoltarea corectă a vorbirii și a hrănirii. De exemplu, încearcă să spui „la la la” chiar acum, acordând atenție la ceea ce face limba ta. Pentru a produce sunetul /l/, vârful limbii trebuie să se ridice până la creasta alveolară (chiar în spatele dinților frontali superiori). De asemenea, trebuie să poată funcționa independent – ​​sau să se disocieze – de maxilar. Terapia motrică orală funcționează pe aceste „precondiții” pentru vorbire și hrănire.

De ce este importantă terapia motorie orală?

Gândește-te la yoga. Pentru a obține o poziție corectă, mai multe grupuri musculare trebuie să lucreze împreună într-un echilibru delicat de forță, coordonare, mișcare și rezistență. Vorbirea și hrănirea sunt aproape la fel, localizate doar la mușchii buzelor, limbii, maxilarului și obrajilor. Pentru a articula corect sunetele și a gestiona alimentele, mușchii gurii trebuie să fie în „poziții” foarte specifice. De exemplu, încearcă să  bei dintr-un pai chiar acum și fii atent la ceea ce face gura ta – buzele tale ar trebui să fie strânse și închise în jurul paiului, limba încordată și  retrasă , iar obrajii încordați. Majoritatea oamenilor învață în mod natural cum să facă acest lucru pe cont propriu. Dar unii indivizi (în special cei cu întârzieri în dezvoltare) au nevoie de terapie motrică orală pentru a învăța aceste abilități.

Unde intervine Z-Vibe?

Majoritatea oamenilor învață fie vizual, fie auditiv. Uneori, însă, aceste două simțuri nu sunt suficiente și trebuie să ne uităm la simțul tactil. Imaginează-ți că ești din nou la un curs de yoga. Ai auzit-o pe instructoare explicând o ipostază, ai văzut-o demonstrând-o, dar pur și simplu nu face clic pentru tine. Așa că instructorul vine și îți reglează brațul în poziția corectă. În mod similar, uneori trebuie să arătați fizic unui individ unde ar trebui să meargă limba pentru acest sunet, acea abilitate etc. Acest lucru se numește oferirea unui  indiciu tactil . Z- Vibe este un instrument care vă ajută să oferiți indicii tactile țintite în cavitatea bucală, fără a vă pune degetele în cale. De asemenea, învățarea tactilă duce la următorul nivel, cu un bonus suplimentar de vibrație. Vibrația blândă a Z-Vibe oferă o stimulare senzorială suplimentară pentru a crește concentrarea orală și a atrage mai multă atenție asupra articulatorilor.

Inainte sa incepi

Rețineți că poate fi necesar să începeți încet, introducând treptat Z-Vibe. Nu trebuie neapărat să utilizați vibrația, dar este acolo dacă individul are nevoie de mai multă intrare.

Pentru persoanele cu hipo sau hipersensibilitate, poate fi necesar să lucrați la normalizarea senzației orale înainte de a continua cu următoarele exerciții.

Închiderea buzelor 

Închiderea buzelor (cunoscută și sub denumirea de „etanșare a buzelor”) este capacitatea de a închide buzele în jurul unei  linguri ,  pai ,  acadele etc. De asemenea, previne  salivarea  și este necesar să pronunțe sunetele /p/b/m/.

• Așezați mânerul Z-Vibe chiar sub nas. Apăsați ușor în jos până când buza superioară intră în contact cu buza inferioară. Apoi puneți mânerul chiar deasupra bărbiei. Apăsați ușor în sus până când buza inferioară intră în contact cu buza superioară. Acest lucru ajută la stabilirea conceptului de închidere a buzelor.
• Așezați vârful Preefer orizontal între centrul buzelor. Instruiți persoana să-și închidă ferm buzele în jurul vârfului și să țină apăsat timp de 3-5 secunde. Asigurați-vă că persoana nu mușcă vârful. Urmăriți cu producția de sunete /p/b/m/. Acest exercițiu poate fi făcut și cu  vârful sondei , vârful mini sau  vârful Bite-n-Chew (prezentat mai jos cu vârful Bite-n-Chew XL ).

Clasificarea maxilarului

Încercați să rostiți un sunet lung „e” și comparați-l cu sunetul „aw”. Sau, imaginați-vă că mușcați un sandviș mare față de un chip de cartofi. Simți diferența de înălțime? Această diferență de înălțime se numește  gradare a maxilarului . Este capacitatea de a judeca vizual cât de departe ar trebui să se deschidă maxilarul pentru anumite alimente și sunete vocale.

Disocierea limbii și a maxilarului

După cum am menționat anterior, limba și maxilarul trebuie să se poată  mișca independent una de cealaltă pentru anumite sunete de vorbire. De asemenea, este necesar pentru a lateraliza limba și pentru a muta alimentele în interiorul gurii.

• Puneți un vârf de sondă sau un vârf de mușcătură și mestecat între pre-molari. Instruiți persoana să muște și să țină. Apoi pune-l să spună „lalalalalalala”. Relaxează-te și repetă. Mușcând vârful forțează limba să se miște singură, fără a mișca maxilarul în sus și în jos.
• Instruiți persoana să muște din nou vârful. De data aceasta, puneți-l să plaseze vârful limbii pe creasta alveolară în spatele dinților frontali superiori. Apoi plasați-l în spatele dinților frontali inferiori. Repetați de mai multe ori.
• În timp ce mușcați vârful, instruiți persoana să facă un  pop de limbă . Sugeți limba pe cerul gurii și apoi trageți-o. Lucrați până la 25 la rând.

.

Ridicarea limbii

Înghițiți acum, acordând atenție limbii în timp ce se ridică pentru a intra în contact cu cerul gurii. Acum spune „la la la”, acordând atenție ridicării vârfului limbii. Acum faceți același lucru pentru „ga ga ga”.  Abilitatea de a ridica limba este o abilitate importantă pentru a înghiți, a manipula alimentele în gură și a produce anumite sunete de vorbire.

• Așezați vârful limbii vertical chiar în fața gurii. Instruiți persoana să plaseze vârful limbii în interiorul găurii. Ghidați ușor limba în sus și în jos pentru a stabili conceptul de ridicare a limbii. De asemenea, puteți ghida limba dintr-o parte în alta pentru lateralizare.
• Apăsați ușor Sonda/Mini Vârf pe partea din spate a limbii și apoi până la palat (acest lucru oferă un indiciu tactil pentru ridicarea limbii). Scoateți vârful din gură și instruiți persoana să producă sunetele /k/g/y/.
• Țineți Z-Vibe vertical și aplicați o presiune ușoară în sus pe creasta alveolară folosind vârful fin . Apoi scoateți vârful și instruiți persoana să atingă același loc cu vârful limbii. Urmăriți obiectivul funcțional al sunetelor în vârful limbii /t/d/n/l/s/z/. Acest exercițiu poate fi efectuat și cu Probe/Mini Tips.

Lateralizarea limbii

Lateralizarea limbii este capacitatea de a-și mișca limba dintr-o parte în alta, ceea ce este necesar pentru manipularea alimentelor, formarea bolusului și recuperarea particulelor de alimente rămase din gură.

• Mângâiați o parte a limbii într-o mișcare din spate în față folosind sonda, mini sau vârful fin. Repetați pe cealaltă parte.
• Împingeți ușor limba în partea opusă a gurii cu Sonda/Mini vârf. Repetați pe cealaltă parte. Aceasta stabilește conceptul de mișcare a limbii dintr-o parte în alta. Pentru a crește dificultatea, instruiți persoana să împingă vârful pentru rezistență.
• Așezați Sonda/Mini Vârf în interiorul zonei obrajilor într-o parte. Rugați-i pe persoană să o atingă cu vârful limbii. Repetați pe cealaltă parte. Mergeți înainte și înapoi de mai multe ori pentru a simula lateralizarea.

Adresați-vă unui specialist!

Deși activitățile cu copii în cadrul familial sunt recomandate, utilizarea corectă a instrumentului Z-Vibe poate necesita timp de învățare. Dacă locuiți în Brașov sau în apropiere, deplasarea copilului la un specialist este de multe ori mai eficientă din punct de vedere al rezultatelor. Asociația DICTA oferă servicii de logopedie și are un cabinet dotat cu diverse instrumente necesare în tratarea disfuncțiilor de vorbire și limbaj, printre care și Z-Vibe. Sunați la numărul de telefon de pe website pentru a stabili o vizită la specialistul logoped.

Odinioară considerată a fi o tulburare rară, autismul este destul de frecvent diagnosticat
în zilele noastre și pune o povară uriașă asupra societății. Numărul cazurilor
diagnosticate a crescut dramatic de la Screeningul pentru Autism în Populația Română
(1980), cu o mediană actuală de 62 de cazuri la 10000 de persoane la nivel mondial
(2012).
La ora actuala nu există un test biologic (gnetic) care să poată fi utilizat cu încredere în
scopul diagnosticării TSA. În consecință, diagnosticul se bazează pe criteriile
internaționale de diagnostic (DSM-V). Aprecierea prezenței sau absenței criteriilor de
diagnostic se realizează prin observarea directă a copilului și interviul aprofundat cu
părintele/îngrijitorul legal/adultul care a petrecut cel mai mult timp cu copilul.
Cu toate acestea, în România majoritatea cazurilor de TSA sunt diagnosticate după ce
copilul intră în grădiniță/școală timpurie, adică prea târziu pentru o intervenție care
îmbunătățește semnificativ prognosticul sau modifică semnificativ situația. Acest lucru
se datorează în parte lipsei de cunoștințe cu privire la specificul ASD.
Pentru unii părinți, un diagnostic oferă validare. Există denumiri pentru grupul/grupurile
de simptome pe care părinții, prietenii sau membrii familiei le-ar putea observa (sau
comenta) – lucruri precum: o întârziere a limbajului, „ciudățenii” în abilitățile sociale,
comportamente atipice sau crize de furie excesive.  Pentru majoritatea părinților, un
diagnostic poate fi o surpriză devastatoare – una care îi bântuie și îi face să se simtă
copleșiți și nepregătiți.

Indiferent dacă un părinte a bănuit ceva tot timpul sau este surprins de un diagnostic,
toate familiile se luptă să înțeleagă ce înseamnă totul. Partea grea, pentru multe familii,
este să ai răbdare, speranță și hotărâre atunci când întrebările depășesc cu mult
răspunsurile.

După diagnostic
Probabil, una dintre cele mai grele părți ale călătoriei pentru părinții copiilor cu TSA este
începutul. Întrebările conduc la mai multe întrebări chiar înainte ca diagnosticul să fie
digerat complet. Părinții pot începe să se întrebe pe ei înșiși și pe alții: „Ce este
ASD?”, „Ce înseamnă?”,  „Va învăța copilul meu să comunice?”, „Se va îmbunătăți
vreodată comportamentul lui/ei?”, „Ce tratamente sunt disponibile?”,  „De ce mi se
întâmplă mie asta?”, „Cu ce am greșit?”.
Un adevăr despre ASD este că autismul este diferit pentru fiecare individ cu
autism. După cum spune profesorul și avocatul autist Dr. Stephen Shore, „Dacă ați
văzut o persoană cu autism, ați văzut o persoană cu autism”. Și, este
adevărat. Autismul arată, sună, simte și se comportă diferit pentru fiecare copil autist.
Copilul cu autism al unui vecin, prieten sau membru al familiei, abilitățile și punctele sale
forte, domeniile de nevoie, unde și cât de mult este afectat de diagnostic, toate vor
varia. Fiecare copil este unic. Orice copil autist este la fel. Compararea unui copil autist
cu abilitățile altuia poate fi, în cel mai bun caz, greșită și, în cel mai rău caz,
dăunătoare. Cea mai bună (deși, singura) modalitate de a răspunde la unele dintre
aceste întrebări sâcâitoare este să te supui călătoriei autismului și să începi drumul său
pas la un pas, minut la minut, oră de oră, zi de zi.

Călătoria părinților: rezistență și durere
Rezistența, la început, apare adesea în moduri inutile și poate genera îndoială sau
neîncredere și întârzie accesul la intervenții timpurii importante. Adesea vine dintr-un loc
de durere, vinovăție sau furie: ar putea doctorul să greșească? Am cauzat asta? Poate
copilul meu îl va „depăși”? Poate copilul meu este doar „lent”? Poate fi dificil să ocoliți
rezistența și să mergeți înainte atunci când multe întrebări rămân fără răspuns. Dar
călătoria cu autismul nu este liniară – nici emoțiile, sentimentele și reacțiile nu vor fi.
Procesarea durerii este uneori un pas suplimentar inconfortabil, dar important pentru
părinții care nu au început călătoria. Toate necunoscutele pot fi grele; este important să
îndureziți greutatea acestor griji. Este în regulă să fii trist. Este în regulă să simți
pierderea. Este bine să suportați această durere cu un partener, un prieten de
încredere, un terapeut sau un membru al familiei. De asemenea, este în regulă dacă
nici părinții nu simt aceste lucruri.
Dar pentru cei care o fac, este esențial să recunoaștem că durerea sau tristețea vor
face în cele din urmă loc altor emoții. Este important să recunoaștem că durerea poate
(și adesea există) să existe alături de speranță, iubire și alte sentimente complicate –
uneori concurând pentru atenție. Acceptarea unui diagnostic nu este absența durerii, ci
mai degrabă o acceptare a acestuia. Este o recunoaștere a faptului că lucrurile vor
arăta diferit din cauza autismului, dar și o înțelegere a faptului că diferit nu este mai
puțin. Diferit este important și valoros. Sunt necesare diferențe. Diferențele sunt o
componentă inerentă pentru a fi în viață, a trăi, a fi uman.

Drumul către acceptare și acțiune
Acceptarea implică înțelegerea autismului ca mai mult decât o etichetă, ci o poartă către
sprijin și comunitate; o oportunitate de a educa frații, familia și membrii comunității
despre autism, incluziune și neurodiversitate.
Poate fi un îndemn la acțiune – personal, între pereții unei case și dincolo. Mai multe
organizații importante aflate în fruntea cercetării autismului și autismului au fost
începute de părinți. Părinții care caută sprijin, caută răspunsuri, caută un tratament
eficient pentru copiii lor. Părinți care nu se așteptau la autism. Părinți care ar putea fi
întristat diagnosticul. Părinți care au luptat din greu pentru copilul lor, pentru schimbare,
pentru creștere, pentru acceptare și avansare.
Copiii autisti vor avea nevoi diferite decat copiii neurotipici. Vor fi diferite obstacole de
depășit și diferite bătălii de dus. Dar, în multe privințe, călătoria va fi aceeași. Viața va
curge și va împinge și va trage părinții în mii de moduri diferite, dintre care unele nu vor

fi ușor de înțeles. Întrebările vor veni întotdeauna înainte de a primi răspunsuri. Și,
întotdeauna vor exista întrebări care nu au răspunsuri. Vor fi suișuri și coborâșuri. Vor fi
perioade de maxime ridicate și minime scăzute.

Anticiparea începutului de an școlar poate crea anxietate atât pentru membrii familiei, cât și pentru copiii lor din spectrul autist.  Uneori, este posibil să cunoașteți personalul și să aveți o relație bună de lucru cu aceștia. Alteori, personalul este necunoscut și așteptările pentru copilul dumneavoastră sunt neclare. Mai jos sunt câteva sfaturi pentru a vă ajuta să deveniți un avocat proactiv și pozitiv pentru copilul dumneavoastră.

• Este posibil ca mulți profesori să nu aibă experiență anterioară cu elevii cu autism sau să fi avut doar experiență cu copii destul de diferiți față de copilul dumneavoastră. Încercați să stațid e vorbă cu învățătorii! Personalul va avea nevoie de informații despre modul în care TSA vă afectează copilul:  stiluri de învățare, sisteme de comunicare, probleme medicale  și alte subiecte. Asigurați-vă că vă descrieți copilul și nu numai în termeni legați de TSA (de exemplu, simțul umorului, amabil, blând, inteligent).  
• Înainte de a începe anul școlar într-o școală nouă, lucrați pentru a atenua orice anxietate pe care dumneavoastră sau fiul/fiica dumneavoastră le puteți avea cu privire la noul cadru. Pregătirea pentru această mutare poate fi facilitată prin obținerea  orarului , a  a manualulelor și a regulilor. Cereți să faceți un tur cu copilul dumneavoastră înainte de începerea anului școlar. Solicitați o listă de rechizite școlare și informații despre vacanțele școlare, combinațiile de vestiare și hainele necesare pentru educația fizică. Exersați să te trezești dimineața și să mănânci micul dejun, astfel încât elevul și tu să știi cât timp îi va lua. Începeți să stabiliți o rutină devreme. 
• Dacă este posibil, obțineți fotografii cu profesorii și personalul auxiliar elevului dvs.. Repetați numele și împărtășiți imagini cu fiul sau fiica dvs. 
• Colegii de clasă ai noului elev pot avea, de asemenea, nevoie de informații. Acest lucru ar trebui furnizat într-o manieră respectuoasă și fără a stigmatiza elevul din spectrul autismului. Discutați cu profesorul despre cum vor fi informați colegii de clasă. 
• Chiar la începutul noului an școlar, stabiliți metode și un program de comunicare între casă și școală. Sugestiile pentru menținerea unei comunicări continue includ  întâlniri sau apeluri telefonice programate, mesaje pe WatsaApp, etc. Spuneți profesorilor metoda de comunicare care funcționează cel mai bine pentru dvs.  Respectați timpul pe care îl acordă profesorului în timp ce sunteți în clasă cu elevii. Întrebați-le care sunt cele mai bune ore pentru a-i contacta. 
• Uneori vor circula zvonuri. Dacă auziți un zvon, mergeți la sursa despre care este vorba despre zvon și purtați o conversație. Nu tot ce ircula pe Facebook  este corect. 

Scopul final este de a promova o experiență pozitiva atât pentru copilul tău, cât și pentru tine. Lucrând proactiv și pozitiv cu școala, provocările pot fi minimizate și se poate construi încredere.

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Asociația DICTA în colaborare cu Times Pub Braşov a organizat un concert caritabil în data de 24 octombrie 2014, ora 17:00. Scopul evenimentului a fost colectarea de fonduri pentru Centrul de Terapii pentru copii cu dizabilități pe care asociația îl administrează.

Asociația Dicta are ca scop ajutorarea prin terapii specifice a copiilor cu dizabilități, începand cu vârsta de 2 ani, în vederea integrării acestora în mediul social. În același timp, centrul oferă consiliere famililor acestor copii, sprijin și indrumare, pentru a trece mai ușor peste aceste dificultăți.
Intrarea la eveniment nostru caritabil a fost de 15 lei, suma care a contribuit la procurarea de materiale necesare pentru desfășurarea activității psiho-sociale din cadrul Asociației DICTA și la sprijinirea copiilor cu diferite dizabilități.

Artiștii care au susținut recitaluri live în cadrul evenimentului nostru caritabil au fost:

Nicole Cherry

Trupa Fresh

Melvin Harold

Andrei Coman

Daniela Dumitru

Simona Hergheligiu

Oana Hristov

Marius Moldoveanu

Dan State

Trabii

Dalma Kovacs

Cabaret Rising Sun

Sponsori și parteneri oficiali: Zile și Nopți, Carrefour România, Florăria FloraDesign, Cofetăria Brava și Tasty Cups Brașov.

https://www.facebook.com/events/1506075766297139/1507064216198294/?notif_t=event_mall_comment[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

“Impreuna pentru un zambet de copil” este un proiect destinat copiilor cu cerinte speciale din cadrul Centrului de Educatie Incluziva Brasov.
(gradinita+scoala).

Undeva in jurul nostru unui copil i se spune ca el nu se poate juca cu ceilalti copii, deoarece nu poate sa mearga, unui alt copil i se spune ca nu poate invata pentru ca nu vede si exemplele pot continua.

Fiecare copil are dreptul sa se joace, sa citeasca, sa invete sa-si construiasca un viitor.

Asociatia Dicta Brasov isi propune sa ajute acesti copilasi facandu-le viata mai senina si aducand culoare in jurul lor.

Avand in vedere ca merg zilnic cu fetita mea la Centrul de Educatie Incluziva Brasov si am observat o oarecare tristete , dorim sa venim in sprijinul acestor copilasi aducand culoare si zambet!

Asa ca ne-am gandit sa strangem fonduri pentru a le construi un parc cu bancute, nisip, tobogan, leagane,casute,etc ( in momentul de fata nu exista nici un parc in curtea institutiei)- un loc de recreere unde sa socializeze,sa se joace,sa fie veseli; precum si sa inveselim putin cladirea prin picturi colorate, ca ei sa simta caldura, intelegere, veselie atunci cand merg la gradinita/scoala.

Mergand pe premisa ca Dizabilitatea Nu Inseamna Defect, consider ca si ei au tot dreptul din lume sa se bucure in timpul pauzelor de un loc destinat numai pentru ei, de un loc de joaca care sa ii ajute sa socializeze,sa invete sa se joace adecvat in parc, sa reduca starea de anxietate , sa creasca increderea in fortele proprii,etc

Din acest motiv am pus bazele acestui proiect in numele tuturor parintilor si copiilor cu cerinte speciale din cadrul Centrului de Educatie Incluziva Brasov, deoarece si acesti copii au dreptul, la fel ca si ceilalti la un loc vesel,de joaca si recreere dupa ore/ sau in cadrul anumitor activitati specifice de terapie.

De asemenea dorim sa inveselim cladirea Institutiei prin picturi vesel colorate care sa readuca zambetul copiilor atunci cand ajung la gradinita si scoala.

Consider ca suntem oameni si toti avem inima buna, chiar daca uneori nu reusim sa aratam asta, asa ca apeland la sufletul omului si vorbind despre problemele cu care se confrunta acesti copilasi dar si despre durerea sufleteasca a parintilor care nu si-ai pierdut speranta, VA CEREM SPRIJINUL!!!!

Consider ca prin aceasta initiativa am ajuns la inima dumneavoastra si ca astfel v-ati hotarat sa ne sustineti CAUZA!!!