Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al individului.
Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise la care, cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Din prima categorie fac parte :
Ø copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii ;
Ø copiii cu deficiente mintale ;
Ø copiii cu tulburari afective (emotionale) ;
Ø copiii cu handicap asociat.
Identificarea cerintelor educative speciale
Terminologia educatiei speciale, ca si cea a domeniului mai larg al problematicii deficientei, constituie un camp semantic complex si in evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza va reflecta conceptia despre aceasta:
Aspectul medical – Deficienta este un termen care semnifica absenta, pierderea sau alterare unei structuri, ori a unei functii )anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente afective. Deficienta afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de adaptare si integrare in mediul scolar, la locul de munca sau in comunitatea din care face parte persoana in cauza.
Aspectul functional – Incapacitatea (disfunctia/disabilitatea) o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, mintale, senzoriale, consecinta a unei deficiente, care impiedica efectuarea normala a unor activitati. Este perturbarea capacitatii de indeplinire nomala a unei activitati sau a unui comportament.
Aspectul social – disabilitatea este un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social.
Dificultati intalinte de persoanele cu deficienta:
- a)dificultati de ordin general:
Ø de deplasare si de miscare (deficiente fizice);
Ø de exprimare – comunicare (deficiente senzoriale si de limbaj);
Ø de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale (deficienta mentala);
Ø dificultati de intretinere (venituri mici, lipsa de resurse)
- b)dificultati de ordin profesional:
Ø instruirea si pregatirea profesionala a persoanlor cu diferite forme si grade de deficienta;
Ø dificultati de plasare la locuri de munca corespunzatoare;
c).dificultati de ordin psihologic si social:
Ø bariere psihologice care apar intre persoanele cu si fara disabilitati ca urmare a dificultatilor de adaptare si a prejudecatilor celorlalti
Interventia specifica este un proces care da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si/sau sociale, corespunzatoare, furnizand totodata instrumente cu ajutorul carora persoanele isi pot organiza viata in directia obtinerii unui grad mai mare de autonomie.
Sintagma „cerinte educative speciale” este in opinia lui T. Vrasmas „o formula aparent ambigua”, ea reprezentand mai mult „o maniera terminologica mai relevant in plan psihopedagogic”, pentru ca este destinata fixarii demersului educationl, precum si a analizei cauzelor esecului scolar. Aceasta pentru ca starea de defcienta se poate manifesta, insa, si in absenta unei deficiente reale, atunci cand este provocata de unele capacitati sau dereglari, mai mult sau mai putin temporare, mai ales in prezenta unor conditii defavorabile de mediu social asa cum ar fi :
Ø familii dezorganizate si lipsite de potential educogen;
Ø institutii de educatie si ocrotire cu caracter inchis si o slaba organizare, care izoleaza copiii;
Ø situatie materiala precara care obstructioneaza motivatia pentru scoala a copiilor
Din aceste motive sintagma „cerinte educative speciale” cuprinde o serie de copii care intampina greutati la invatatura, tulburari de conduita scolara, dificultati de adaptare. Tot in aceasta categorie sunt inclusi cei care intampina dificultati obisnuite la un obiect de invatare, dar mai ales cei care devin stigmatizati datorita indisciplinei in ore. Nu este nici o indoiala ca toti acesti copii trebuie ajutati, insa modalitatea prin care se face aceasta suporta diferentieri : abordare diferentiala, abordare individualizata (sau personalizarea abordarii).
Identificarea si evaluarea corecta a copiilor cu cerinte educative speiale este piatra de hotar care poate determina evolutia in timp a dezvoltarii armonioase a personalitatii copiilor si ea trebuie facuta numai de serviciile specializate pentru o corecta orientare scolara si o recomandare calificata asupra interventiilor de care ar putea beneficia copilul pentru realizarea deziteratului „egalizarea sanselor tuturor copiilor”. Identificarea cerintelor educative speciale si interventia de sprijin, au ca scop final evitarea insucceselor scolare care pot avea influente nefaste in dezvoltarea armonioasa a personalitatii.
Eficienta procesului de invatamant presupune raportarea randamentului (a performantelor scolare) la solicitarile obiective. Succesul sau insuccesul scolar presupune raportarea concomitenta atat la exigentele externe, cat si la posibilitatile interne ale elevului. Nuantarea este impusa de diferentele care exista intre elevi in ceea ce priveste posibilitatile lor interne de a raspunde la solicitarile externe. Succesul sau insuccesul imbraca forme concrete de manifestare, diferite de la o situatie la alta, diferite de la un elev la altul.
Insuccesul scolar poate fi de doua categorii :
Ø insuccesul generalizat – in cazul elevilor care intampina dificultati de adaptare la viata scolara si care nu fac fata baremurilor minime la majoritatea obiectivelor;
Ø insuccesul particular – in cazul elevilor care intampina greutati la unele obiective de invatamant sau pentru o anumita perioada de timp.
Insuccesul scolar exprima o discordanta intre cerintele instructiv – educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind „rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia”
Sfera insuccesului scolar s-a extins prin cuprinderea unor fenomene ca :
inadaptarea scolara – dificultati de integrare si acomodare cu viata scolara;
mediocritatea – elevii cu note mici si nivel de aspiratie si motivatie scazute, desi au aptitudini medii si chiar supramedii;
subrealizarea scolara – se refera la elevii cu aptitudini inalte si exceptionale care nu ating performantele de care ar fi capabili datorita unor multitudini de variabile;
abandonul scolar – parasirea scolii si renuntarea la studiu deliberat sau fortati de anumite imprejurari.
Un insucces scolar permanentizat determina efecte negative asupra elevului in cauza, atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine si pierdere a increderii in fortele proprii, cat si in plan social pentru ca permanentizarea insuccesului „stigmatizeaza”, induce o marginalizare a elevului in cadrul grupului scolar, ceea ce actioneaza negtiv asupra dezvoltarii personalitatii.
Din analizele facute de specialisti a rezultat faptul ca exista doua tipuri de insucces scolar:
insuccesul de tip cognitiv – care se refera la nerealizarea obiectivelor pedagogice de catre elevii in cauza, ceea ce atesta niveluri scazute de competenta oglindite in note mici, situatii de corigenta, rezultate foarte slabe la invatatura, sau chiar repetentie, adica esec scolar. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelecuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational (nivel de aspiratii scazut, absenta unor deprinderi de munca sistematica, insuficiente la nivelul operatiilor logic abstracte).